Aripi de lumină, 16 (24), 2019-2020
Dragă jurnalule,
Trei ani au trecut de când m-am mutat în noua școală. Totul s-a schimbat odată cu
mine. A fost greu să mă obișnuiesc cu noul colectiv și cu profesorii. La acea vreme mi se
părea imposibil să îmi fac prieteni noi deoarece aceștia erau foarte diferiți față de
mentalitatea mea.
Eram o fată foarte retrasă, lipsită de orice grijă și foarte serioasă când venea vorba de
respectarea regulilor. Trecerea de la mediul rural la mediul urban m-a făcut să conștientizez
cine sunt și ce vreau.
La începutul clasei a VI-a nu eram în relații atât de bune cu clasa, dar am avut noroc
de doamna dirigintă, o doamnă cu un suflet cald și bun, cu care poți discuta aprope orice.
Datorită dumneaei m-am maturizat și am învățat să îi accept pe cei din jur și să am răbdare cu
mine. Toate aceste învățături mi-au uns sufletul cu miere, stârnindu-mi un sentiment de
încredere în forțele mele pentru realizarea visurilor mărețe.
Cea de-a doua persoană care m-a ajutat să mă acomodez în noua viață este Dana, o
fată minunată care m-a ajutat în momente de încurcătură.
Să îmi cunosc noii colegi a fost provocarea vieții mele, deoarece mulți dintre ei nu
aveau o părere atât de bună despre mine, aveau prostul obicei de a judeca fără a mă cunoaște
în întregime.
Am fost văzută așa până în momentul în care mi-am spus: „Andreea ,ești o fată
frumoasă, deșteaptă, puternică și poți trece și peste acest obstacol pe care ți-l oferă viața! Ai
încredere și vei reuși!”
Acum nu îmi dispare zâmbetul de pe buze și am toate motivele să mă bucur de ce am
reușit să realizez. Trăisc într-un colectiv mult mai unit și mai frumos, maturizându-mă odată
cu ei.
Într-un final, dragă jurnalule, sper că ai înțeles mesajul pe care am vrut să ți-l
transmit!
Elev:Angheluță Andreea, clasa a VII-A C
Prof. îndrumător:Alexandra Novac
9