**4 ^
D
J
OLVEMTU
■j
* <, \
STIMAŢI
TOVARĂŞI PROFESORI ŞI PĂRINŢI,
DRAGI COLEGI,
Doresc din tot sufletul, ca în această solemnă şi vibrantă seară, cînd toţi ne simţim atit de fericiţi şi zim-
bim cu emoţia marilor bucurii, să vă spun lucruri minunate, dar ştiţi şi dvs., că tocmai pentru
sentimentele cele
mai frumoase şi mai înălţătoare găsim greu cuvintele bogate in sensuri şi nuanţe. Această seară ne-a adunat pe
toţi „in ginduri şi simţiri", pe toţi care trudesc din răsputeri de 4 ani, alţii
poate chiar de 8 sau 12. cei mai
frumoşi ani ai copilăriei şi adolescenţei noastre. Şi acum ne amintim cu duioşie în glas de primele clipe în care
am păşit cu emoţie, cu strîngere de inimă, cu bucurie şi mari speranţe pe treptele acestui liceu, în aceste minu
nate clase în băncile cărora am încrustat formule sau crimpeie de vis şi am descifrat cu ajutorul dascălilor noştri
tainele ştiinţei şi frumuseţile sublime ale artei.
Pentru toate acestea, mulţumesc în numele colegi lor mei direcţiunii şcolii, minunaţilor noştri profesori care
s-au dăruit cu devotament şi uitare de sine, explicîndu-ne cu răbdare şi pasiune tainele învăţăturilor ce-au pătruns
în noi ca lumina soarelui acestor zile de mai.
Au fost minunaţi aceşti ani şi nu lipsiţi de încleştări puternice. Am muncit mult cu toţii, profesori şi elevi,
am trăit împreună emoţii inedite, mereu altele, şi ne-am simţit inima bătînd cu putere în faţa filelor
imaculate
pe care am aşternut la teze şi olimpiade cunoştinţe de preţ.
Dacă băncile şi marmora culoarelor ar putea să vorbească, ar povesti despre frumuseţea acestor clipe.
Eie au rămas undeva
aici, ecoul
glasurilor noastre se va pierde în dantelăria coloanelor, şi fiecare
a lăsat aici o
părticică din sufletul său.
Dacă vreţi, totul a fost ca o poveste frumoasă ; la început cînd am încercat să dezlegăm tainele analizei
matematice, chimiei sau să înţelegem mesajul cronicarîlorni s-a părut greu, iar peisajul era arid. Profesorii noştri
au fost ca magi călăuzitori, buni şi drepţi, înţelepţi şi sen sibili, incit viaţa noastră s-a desfăşurat pe planul rigorilor
realităţii, dar înălţate la nivelul unui frumos basm, creat însă fără zmei şi vrăjitoare.
Am descoperit apoi, ca Făt-Frumos, frumuseţea tainelor dezlegate, am pătruns în grădini
fermecate unde
am găsit roadele ştiinţei şi artei. Pe aceste tărîmuri o teoiemă înţeleasă şi o imagine artistică descifrată păreau
o floare ce-şi deschidea corola şi-şi dezvăluia miezul de mărgăritare, iar o lege învăţată şi explicată era cheia
unui castel fermecat ce deschidea porţile unei lumi nebănuite.
Şi in toată această vreme dascălii noştri au vegheat asupra drumului nostru, au vegheat să nu ne abatem
de la calea cea dreaptă şi să descoperim într-adevăr calea adevărurilor nemuritoare.
Am învăţat lucruri minunate şi am învăţat de la dînşii să fim oameni. Am învăţat că în acest secol al
exploziei de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice trebuie să rărnînem oameni sensibili, căci aşa cum spunea o scumpă
profesoară „şi în cosmos avem nevoie de flori de liliac", am învăţat în sfîrşît să simţim
parfumul
trandafirilor
intr-o formulă descifrată.
Anii aceştia au constituit o parte din scara vieţii noastre, o scară ce duce
foarte sus, către idealurile
noastre inalte pe care sperăm că Ie vom transpune mîine în realitate.
Vă Încredinţăm, depunînd in fala dv. jurămîntul solemn, că fiecare dintre noi, oriunde s-ar afla îşi va face
cu cinste datoria şi mai ales va fi om, un om minunat, CGre va şti să stăpînească maşinile, şi să iubească flo
rile, iar pentru toate acestea vă mulţumim din adîncul conştiinţelor noastre dv., stimaţi profesori, şi tuturor celot
care au creat tradiţia minunată a acestui liceu.
Fromilem să nu ne oprim niciodată pe vreo treaptă a scării, iar peste
zece ani cînd ne vom întîlni să
putem spune că ne-am apropiat mai mult de idealul nostru, dar şi că ne-am păstrat gingăşia de astăzi a sufle
telor noastre, aceste petale cibe din corola unui trandafir de vis.
Parafrazînd pe inflăcăratul patriot Alecu Russo în definiţia dată patriei ; care e „aducere aminte de zilele
copilăriei, dragostea mamei, plînsul inimii noastre"... eu simt că pentru mine şi colegii mei care de la frageda
virstă de 7 ani, timp de un deceniu şi ceva ne-am crista lizat structura sufletească in acest mediu, liceul „Ion Luca
Caragiale" este tot o patrie a noastră, integrată în patria cea mare — pămîntul românesc.
Liceul nostru — patria noastră este deci aducerea aminte a zilelor copilăriei şi adolescenţei, dragostei şi
grijii profesorilor şi conducătorilor şcolii, bucuriile şi plin şurile inimilor noastre, locul
unde am iubit şi am fosi
iubiţi, unde sunetul clopoţelului ne vestea sfirşitul sau in ceputul orelor şi aerul care nicăieri nu este mai dulce,
cum spunea Alecu Russo.
CONSTANTINESCU ELENA, IV Dr
— şefa promoţiei 1975 —
56