- RJVOI 15 (1) 2022 | Page 19

Ana-Maria Roșca , Ștefania Livia Hreniuc , V . Vulpe Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic
Introducere
Tineretul canin , în perioada de creștere , poate avea diferite tulburări ale scheletului apendicular , vizibile clinic și care pot fi genetice / congenitale sau apărute în perioada creșterii ; factorii incriminați sunt rasa și fondul genetic , alimentația , diverse stări patologice , boli , activitățile la care sunt supuși câinii și , bineînțeles , traumatismele . Procesul de formare și maturizare a osului este extrem de important de înțeles pentru a nu apărea confuzii în interpretarea imaginilor .
Aspectele radiografice ale dezvoltării scheletului sunt foarte variate ; modificările radiologice pentru perioada de creștere pot fi singulare / localizate sau multifocale ori generalizate . Este important de apreciat dacă leziunile sunt bilaterale ( la ambele membre anterioare sau posterioare ), ceea ce se întâmplă frecvent în perioada de creștere . Mai trebuie să reținem că leziunile primare pot fi mascate / acoperite , uneori , de leziunile degenerative – aici se indică examen radiologic , efectuat din timp și în mod repetat .
Sunt redate , mai jos , afecțiunile osoase ale membrelor la câine , în perioada de creștere .
Osteocondroza și osteocondrita disecantă
Osteocondroza apare din cauza necrozei cartilajului , cel mai adesea ca urmare a unei tulburări vasculare . Este o cauză frecventă a șchiopăturilor la câinii tineri de talie mare ( cu creștere rapidă ), semnele clinice apărând , de obicei , între 6 și 9 luni . Localizarea este , de obicei , în zone unde suprafețele articulare suportă o greutate corporală mai mare , respectiv în partea caudală a articulației proximale , așa cum este în articulația scapulo-humerală ( capul humeral ), dar și în cea humero-radio-ulnară ( trohleea humerală , condilii humerali ), în articulația femuro-tibio-patelară ( condilii femurali ). De multe ori , osteocondroza este bilaterală , dar animalele afectate pot prezenta semne clinice la un singur membru .
Modificările radiologice sunt reprezentate de aplatizarea suprafeței osoase epifizare afectate cu scleroză osoasă subcondrală adiacentă sau de prezența unui lambou mineralizat ; uneori se observă o zonă concavă radiotransparentă care corespunde detașării unui fragment . Fragmentul ( denumire specifică- joint mouse ) respectiv poate migra în articulație , poate adera adesea la sinovială , se poate vasculariza și se poate mări în timp . Capsula articulară reacționează , se îngroașă , acest lucru remarcându-se prin tumefierea țesutului moale , radiologic și clinic ; cronicizarea afecțiunii este însoțită de leziuni de osteoartrită .
Se folosesc incidențe ortogonale , dar și oblice , uneori cu supinația brațului ( în cazul radiografiei umărului ). Pentru completarea diagnosticului , se apelează la CT , artrografie ( radiografie cu soluție de contrast ) sau la artroscopie .
Displazia de cot
La momentul actual , afecțiunea este denumită Complexul displaziei de cot , fiind alcătuită din următoarele patologii : fragmentarea procesului coronoid medial , nonuniunea procesului anconat , osteocondrita disecantă a porţiunii mediale distale a trohleei humerale şi incongruenţa articulară .
Ca predispoziţie de rasă , se poate observa incidenţa crescută a patologiei în cazul câinilor tineri , de talie mare şi gigant , dar a fost diagnosticată şi la rasele condrodistrofice , precum Bulldog-ul Francez şi Dachshund ( Narojek şi colab ., 2008 ). De asemenea , anumite studii susţin că masculii ar fi de două ori mai predispuşi decât femelele la dezvoltarea displaziei de cot ( Meyer-Lindenberg şi colab ., 2006 ).
Incidențele radiologice folosite sunt multiple : incidență medio-laterală ( ML ) cu membrul în extensie , flexie sau în poziție neutră și cranio-caudală ( Cr-Cd ).
Din punct de vedere radiologic , nonuniunea procesului anconat se manifestă sub forma unei linii radiotransparente ce desparte procesul anconat de olecran . Această radiotransparenţă este considerată patologică doar în cazul câinilor ce au depăşit vârsta de 150 de zile , până atunci fiind fiziologică ( Thrall şi colab . 2018 ) ( fig . 3 ).
Fragmentarea procesului coronoid medial ( fig . 1 ) reprezintă cea mai frecvent diagnosticată patologie de dezvoltare osoasă a articulaţiei cotului . Printre rasele cu predispoziţie genetică , se numără Bullmastiff , Ciobănescul German , Saint Bernard şi Rottweiler , afecţiunea putând apărea însă şi la metişi sau câini de rasă comună . Diagnosticul radiologic este stabilit , în general , în mod indirect , pe baza modificărilor osteoartritice ce însoţesc leziunea primară . Se vor observa conturul anormal a marginii craniale a procesului coronoid medial pe incidenţa medio-laterală , iar pe cea cranio-caudală marginea medială a procesului coronoid poate avea un aspect rotunjit ; de asemenea , se pot identifica osteofite la nivelul marginii proximale a procesului anconat , scleroză subcondrală adiacentă trohleei ( fig . 2 , 3 ).
Vol IX - Nr . 15 ( 1 / 2022 )
19