- | Page 31

C . V . Iosif
Romanian Journal of Veterinary Medicine & Pharmacology pentru organizarea societăţii . De ce ? Pentru că , la vârfuri , reprezentanții aleși aparțin unei clase politice controversate !”
„ Nu sunt adversarul celor care se opun reformelor , cu toate că aceştia au produs , ori de câte ori au avut prilejul , un climat neprielnic emancipării profesiunilor liberale şi au generat acţiuni în sens contrar evoluţiei . Am fi surprinși să constatăm că nu şi-au dat seama , că s-au aflat într-o lume ermetică și nu au reuşit să simtă , să înţeleagă necesitatea schimbărilor ? Nu neapărat .”
„ A solicita consultanță unor țări avansate este o acţiune justă în situaţia în care oricum cumpărăm aparatură și medicamente din acele state . De ce nu importăm şi sistemele lor de organizare în profesie ?”
„ Conduita diferă de comportament . În politica românească a ultimelor trei decenii s-au anesteziat regiunile în care simţurile etice puteau să constituie motorul generării reformelor .”
„ Ne-am pierdut gustul simetriei şi nu ne mai inspiră formele politice corect şi logic alcătuite . În caleidoscopul actual al clasei politice , oglinzile sunt deformate şi , din acest motiv , au apărut imagini pocite .”
„ Priceperea nu corespunde cu înţelegerea . Nici îndemânarea cu inteligenţa . Se merge , astăzi , pe culoarul avantajului politic imediat obţinut , situaţie în care masa politicienilor nu mai este dispusă să întrerupă călătorii astfel începute . Nu vorbim de un drept , ci despre o situaţie convenabilă – în care nici o culoare nu este dispusă a se dezista .”
„ Zgomotul paşilor din politica momentului este unul paradoxal . Ba îl auzim prea tare şi ne tulbură liniştea , ba nu-l auzim deloc şi ne trezim deja negociați , fără să fi putut să ne exprimăm .”
” Un presentiment ne tot atrage în alte zone , departe de ceea ce este cu adevărat politica noastră astăzi . Încercăm să revenim în preajma țelului şi din nou ne îndepărtăm . Este deja un ciclu . Tragem în direcţii diferite . Lipsește din eșichier un partid politic al echității sociale și respectului pentru valoare .”
” Modelele socio-politice negative conțin predispoziția de a fi reproduse de la o generație la alta . Chiar dorim perpetuarea modelului actual ?”
„ Modestia trebuie să devină o normă de conviețuire în profesie !”
” În afara prezenței active a medicului veterinar în societatea în care trăieşte şi pe care o reprezintă practic , trebuie să se remarce și valoarea lui profesională . Altfel , identificăm un pseudo-personaj ce ocupă prin hazardul evenimentelor şi votului semenilor , un loc nemeritat în ierarhia posturilor .”
„ Medicina veterinară este o reală profesie , în care ieri , astăzi şi în viitor modelul la modă este reprezentat de intelectual şi nu de către descurcăreț .”
„ Opiniile unor medici veterinari care nu citesc sunt deseori greu de suportat . Aceştia cred că nu se observă . Se constată foarte ușor lipsa valorii . Și dacă un singur coleg devine conştient de inutilitatea unor gesturi , este de ajuns , este clar .”
„ Ne vedem uneori cantonaţi într-o regiune a antropogeografiei , în care medicul veterinar contemporan se decide să evolueze strict pe anumite arii urbane . Medicii au reuşit să dezvolte chiar o antropofobie , dacă ne referim la cheful lor de a servi populaţia din unele regiunile rurale , unde funcționează numai un banal mecanism de aglutinare electorală .”
„ Dacă avem răbdare să înţelegem cuvintele auzite sau citite , descoperim sensuri diferite în abordări felurite . Împrejurările la care face referire consilierul medic veterinar sunt divergente , situaţie în care nu se mai distinge nimic clar din discursul său .”
„ Propria voinţă nu poate fi pusă în practică de orice medic veterinar şi în orice scop . Drepturile celorlalţi reprezentanți la actul profesional trebuie respectate . Există și astăzi medici veterinari care îşi permit să se comporte nestingheriți , după bunul lor plac .”
” Societatea noastră profesională este mult prea permisivă cu nonvaloarea şi favoritismul .”
„ Dacă în zona de stat a profesiei selecția se bazează numai pe jocuri de culise , atunci nu vom avea șansa să devenim o profesie respectată .”
„ Lipsa unei reale scări a valorilor generează un peisaj profesional amorf , acceptat mai ales de către diletanți – oameni care vor ca lumea să fie așezată în limitele numai de ei dorite .”
„ În viitor , forţa acestei profesii o să-şi evidențieze valențele numai prin impunerea unui sistem de valori performant , în care noțiuni ca moralitate , competiție și corectitudine în selecție , modestie și sinceritate în comportament – să devină principii statutare .”
„ Colegii ce consideră că pot conlocui la un loc cu nonvaloarea se află în eroare . În acest context , fie te împotrivești , fie eşti asimilat cu starea celui lipsit de importanță . Nu există alte variante , alte rute ocolitoare .”
” O societate profesională supraviețuiește numai prin formele umane cu adevărat
Vol VI - Nr . 28 ( 2 ) 2021
83